Pilde


Poveste cu talc

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:

- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Batranul ii raspunse printr-o intrebare:

- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?

- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.

- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:

- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:

- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?

- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.

- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:

- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.


Casa Celor 1000 de oglinzi

(folclor japonez)

Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept "Casa celor 1000 de oglinzi". Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele late si dand din coada.

Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: "Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!". In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat.

Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, s-a speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: "E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata".

Toate chipurile sunt oglinzi.

Ce fel de reflexie vezi pe chipurile celor pe care-i intalnesti ?


Ingeri calatori

Doi ingeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea in casa unei familii instarite. Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe ingeri sa innopteze in camera de oaspeti.

In schimb le-au oferit o camaruta in subsol. In timp ce isi faceau paturile, ingerul cel batran a vazut o gaura in perete si a reparat-o imediat. Cand ingerul cel tanar l-a intrebat de ce, celalalt inger i-a raspuns: "Lucrurile nu sunt intotdeauna cum par a fi". In noaptea urmatoare ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier, taran ce locuia impreuna cu sotia lui. Dupa ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau, ei i-au lasat pe ingeri sa doarma in patul lor,unde se puteau odihni in voie. Cand s-au trezit a doua zi ingeri i-au gasit pe taran si pe sotia lui plangand.

Singura lor vaca, al carei lapte era singurul lor venit, murise pe camp. Ingerul cel tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe cel batran, cum se poate intampla un asemenea lucru ?

"Primul om avea tot,si totusi l-ai ajutat", aspus el. "A doua familie avea atat de putin, dar era in stare sa imparta totul, si tu i-ai lasat vaca sa moara". "Lucrurile nu sunt intotdeauna cum par a fi", i-a raspuns ingerul cel batran. "Cand am stat in subsol am observat ca in gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si nu era incapabil sa-si imparta bogatia cu altcineva,am astupat zidul ca sa nu o gaseasca". "Noaptea trecuta cand am dormit in patul familiei de tarani ingerul mortii a venit dupa sotia lui.I-am dat in schimb vaca. Lucrurile nu sunt intotdeauna cum par a fi".


Dumnezeu

Te-am urmarit cand te-ai trezit in aceasta dimineata si speram ca vei sta de vorba cu mine; macar cateva cuvinte, ca sa-mi ceri parerea sau sa-mi multumesti pentru binele care ti s-a intamplat ieri. Dar mi-am dat seama cat te preocupa sa alegi cu ce te vei imbraca.

Cand te pregateai in graba, stiam ca ti-ar ramane cateva minute sa ma saluti, dat erai prea ocupata. Odata, a trebuit sa astepti un timp, ai stat 15 minute fara sa faci nimic. Apoi am vazut cum ai sarit in sus. Am crezut ca vrei sa vorbesti cu mine, dar tu, in loc de asta,te-ai repezit la telefon si ti-ai chemat o prietena ca sa discuti cele mai noi barfe. Te-am privit cu rabdare toata ziua. Cred totusi, ca erai prea ocupata ca sa mai ai un pic de timp si pentru mine.

Am observat ca, inainte de pranz, te-ai uitat in jur. Poate te-ai simtit jenata ca sa-mi vorbesti, de aceea nu ti-ai aplecat capul. Cand ai privit cu trei sau patru mese mai incolo, ai vazut cum cativa din prietenii tai, mi s-au adresat scurt inainte de a incepe sa manance. Tu nu ai facut-o. E-n regula. Dar mai este inca timp si sper ca, totusi,vei sta de vorba cu mine.

Asa se parea ca ai multe treburi. Dupa ce le-ai rezolvat pe unele din ele, ai deschis televizorul. Nu stiu daca iti place sau nu televizorul, insa, indiferent de ceea ce se difuzeaza, doar sezi si privesti in nestire emisiunile.

Am asteptat din nou, cu rabdare, cat timp ai cinat, in timp ce te uitai la televizor, dar nici acum nu mi-ai vorbit. La culcare pareai prea obosita. Le-ai urat noapte buna celor din familie, apoi te-ai prabusit in pat si ai adormit in cateva clipe. Acest lucru este de inteles deoarece nici nu realizezi ca eu sunt intotdeauna acolo, langa tine. Sunt mai rabdator decat ai crede; si vreau sa te invat cum sa fi si tu rabdatoare cu altii. Te iubesc foarte mult si in fiecare zi astept un salut cu capul, o rugaciune sau un pic de recunostinta in inima ta. E foarte greu sa vorbesti de unul singur. Desigur, tu te trezesti din nou,iar eu te voi astepta din nou cu dragostea mea. Sper ca astazi ai de gand sa-mi acorzi un pic de timp.

Sa ai o zi frumoasa! Prietenul tau, DUMNEZEU.


Dragostea este oarba

Demult, undeva pe pamant s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti. Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus:

"Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!"

Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa se retina, a intrebat:

"V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?"

Nebunia a explicat ca-si va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit ii va lua locul si astfel jocul va continua...

Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata... Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda :

"De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit ?"

Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu-i apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca. Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul ! perfect pentru Rusine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! Daruirea in sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el! inciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia... pur si simplu a uitat unde s-a ascuns... dar aceasta nu este atat de important! Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata ... pana cand a observat o tufa de trandafir, si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori.

"Un milion!" a numarat Nebunia si a inceput sa caute. Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor, caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul - in iarba tanara, Frica intr-o pestera intunecata, Minciuna - in spatele curcubeului iarasi o minciuna... Era totusi la fundul oceanului...), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca. Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti... Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit : spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa-i fie ajutor si indrumator. Incepand cu acea zi DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU.


Din intelepciunea lui George Constanza

Cel mai necinstit lucru, in viata, este modul in care aceasta se termina. Adica, ce vreau sa zic.. viata e grea. si-ti cam ocupa tot timpul. Ce capeti la sfarsitul ei? O moarte. Asta ce-i, un bonus? Eu cred ca ciclul vietii e de-a-ndaratelea. Ar trebui intai sa mori, sa te dai la o parte. Apoi sa mergi sa locuiesti intr-un azil de batrani. Esti dat afara de acolo pe motiv ca esti prea sanatos, te duci, iti iei pensia, apoi, cand incepi sa lucrezi, primesti un ceas de aur in prima zi de lucru. Muncesti patruzeci de ani pana cand devii suficient de tanar ca sa te bucuri de pensionare. Te-apuci de baut, mergi la bairame, si esti gata pentru Liceu. Mergi apoi in scoala Primara, devii un copil, te joci, n-ai nici o responsabilitate, devii bebelus, apoi si mai mult – iti petreci ultimele noua luni plutind cu toate facilitatile cum ar fi incalzire centrala, bai, room service, dupa care termini totul intr-un orgasm!! Amin.


Dilema regelui

A fost odata un rege tanar, care fu prins odata intr-o lupta cu armatele imparatiei vecine. Monarhul imparatiei vecine ar fi putut sa-l omoare imediat, dar gandindu-se poate la tineretea prizonierului ii oferi libertatea, cu o singura conditie: ca in decurs de un an regele cel tanar sa afle raspunsul la o intrebare dificila si sa aduca raspunsul in anul urmator, chiar in ziua in care a pierdut batalia. Intrebarea era: "Ce vor cu adevarat femeile?".

O asemenea intrebare poate sa incurce chiar mintile cele mai cunoscatoare din regat, gandi tanarul rege, care stiu atunci ca a primit o sarcina imposibila. Acceptand totusi provocarea pentru ca n-avea incotro, el pleca cu promisiunea ca se va intoarce cu raspunsul, sau se va pregati sa moara exact peste un an.

Ajuns acasa el lua personal la intrebari toate femeile din regat, de la printese pana la bucatarese si prostituate, apoi intreba preoti, intelepti, tarani, cersetori, chiar si mascariciul curtii fu rugat sa-si dea cu parerea. Nimeni insa nu putu sa dea un raspuns satisfacator.

Mai ramasese doar o vrajitoare - Muma Padurii - o faptura urata, stirba si cocosata care traia intr-o padure, inconjurata de animalele si farmecele ei. Regele stia ca vrajitoarea ii va cere un pret exorbitant, dar ziua cand trebuia sa dea raspunsul era atat de aproape incat el se gandi ca nu mai are practic nimic de pierdut. Vrajitoarea ceru in schimbul raspunsului ca regele sa se casatoreasca cu ea. Regele accepta alianta cu inima grea si gandind la propria infrangere, dar dincolo de interesul personal el gandi atunci ca este mult mai important sa se afle neaparat raspunsul la acea intrebare la care n-a putut raspunde nimeni. Raspunsul pe care vrajitoarea i-l dadu era ca : "Ceea ce doreste o femeie cel mai mult este sa decida ea insasi ce face cu viata ei".

Monarhul tarii vecine vazu corectitudinea raspunsului primit, si din ziua aceea intre cele doua tari se instaura o pace si o prietenie trainica.

Intre timp, la palatul tinarului rege se faceau pregatiri de nunta. Fiind o persoana de o integritate deosebita, el se purta frumos cu viitoarea sotie si ii asigura tot ce avea nevoie pentru viata impreuna, vorbindu-i intotdeauna cu multa rabdare, bunatate si respect. In dimineata zilei in care urma sa aiba loc nunta, el intra in camera ei, aducandu-i in dar un minunat buchet de flori.

Dar spre surpriza lui, in locul unei vrajitoare urate, il astepta o fata de o frumusete orbitoare, imbracata in cea mai splendida rochie de mireasa. Regele intreba cum de s-a schimbat astfel...iar ea raspunse ca vrajitoarele sunt maestre in ale Transformarii, si jumatate din timp de acum inainte ea va avea aspectul de Muma Padurii, iar cealalta jumatate ea va arata frumoasa ca Zana Florilor. Fata ii spuse iarasi ca el are dreptul sa aleaga in care din cele doua aspecte si-ar dori sa apara ziua, si in care isi doreste sa apara noaptea.

Grea dilema pentru tanarul mire, care, indragostit pana peste cap dintr-o singura privire, ar fi vrut sa mearga cu ea oriunde, si sa o arate intregii lumi ...dar pe de alta parte, desigur, tare ar fi vrut sa imbratiseze si noaptea in intimitatea iubirii, tot pe sotia cea frumoasa.

Ce alegere credeti ca a facut in final tanarul rege? Cititi mai jos raspunsul, dar nu inainte de a raspunde sincer ce ati fi ales daca erati in situatia lui.













Nobilul rege raspunse viitoarei sale sotii ca... o va lasa pe ea sa decida ce face cu viata ei.

Si ce s-a intamplat mai departe?

Fata incepu sa rada, si-i spuse regelui ca daca alegerea este a ei, atunci ea vrea sa fie si ziua si noaptea tot Frumoasa si Buna, de dragul Iubirii unui Om atat de bun.


Socrate si zvonurile

In Grecia antica Socrate(469-399 d.H.), era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui. Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus :

"Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai ?"

"Stai o clipa," ii replica Socrate. "Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei."

"Trei ?""Asa este," a continuat Socrate. "Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat ?"

"Nu," spuse omul. "De fapt doar am auzit despre el."

"E-n regula," zise Socrate. "Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine ?"

"Nu, dimpotriva..."

"Deci," a continuat Socrate, "vrei sa-mi ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat ?"

Omul a dat din umeri, putin stanjenit.

Socrate a continuat. "Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba - filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?"

"Nu, nu chiar..."

"Ei bine," a conchis Socrate, "daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?"

Omul era invins si s-a rusinat. Si astfel Socrate nu a aflat niciodata ca nevasta-sa il insela cu studentul respectiv.


Un samurai invata despre rai...

Un renumit samurai, cu o constitutie masiva, a hotarat intr-o zi sa viziteze un calugar firav, sperand sa dobandeasca acces la secretele Universului. "Calugare", spuse el pe un ton agresiv, specific unui om obisnuit sa comande, "invata-ma despre rai si iad!". Micul calugar il privi in tacere pe vajnicul luptator. Apoi, dupa cateva clipe, ii spuse samuraiului cu mult dispret: "Sa te invat despre rai si iad ? Nu te-as putea invata nimic. Esti murdar! Mirosi urat! Sabia ta este ruginita! Esti dizgratios, o adevarata rusine pentru clasa samurailor. Dispari din fata mea imediat! Nu pot sa te suport!". Samuraiul era furios. Atat de furios incat intregul corp incepuse sa-i tremure. Fata i se inrosise si valuri de manie ii strabateau trupul. Fulgerator, fara sa mai stea pe ganduri, samuraiul ridica amenintator sabia deasupra capului, pregatindu-se sa il ucida pe calugar ... "Acesta este iadul.", spuse linistit calugarul. Privindu-l, Samuraiul impietri, socat de raspunsul calugarului. Compasiunea si calmul acestui omulet, care isi riscase viata pentru a oferi o invatatura despre iad ! Samuraiul isi cobori incet sabia, plin de gratitudine si, pentru motive pe care nu le putea explica, inima sa se umplu pe data de o pace cum nu mai cunoscuse. ..."Si acesta este raiul", adauga, la fel de calm, calugarul.


Test de viata

Eram fericit. Eram impreuna cu prietena mea de peste un an, asa ca ne-am hotarat sa ne casatorim. Parintii mei ne-au ajutat in toate privintele, prietenii m-au incurajat, iar prietena ? Era un vis ! Era un singur lucru care nu-mi dadea pace, chiar deloc, si acela era viitoarea soacra. Era o femeie de cariera, desteapta, dar in primul rand frumoasa si sexi, care cateodata flirta cu mine, chiar pe fata, si ma facea sa ma simt prost.

Intr-o zi, m-a sunat si m-a chemat pe la ea, sa verific invitatiile. Asa ca m-am dus. Era singura si cand am ajuns, mi-a soptit ca in curand am sa ma casatoresc si ca avea sentimente si dorinte fata de mine pe care nu le putea trece cu vederea. Asa ca inainte de a ma casatori si a imi dedica viata fiicei ei, ea vrea sa faca dragoste cu mine numai o data. Ce puteam spune? Eram socat si nu puteam spune un cuvant. Ea a mai adaugat ca se va duce in dormitor si daca ma simt in stare....sa ma duc si eu. Priveam fermecatorul ei corp cum se indeparta de mine. Am stat pironit un moment, iar apoi m-am intors si m-am indreptat spre usa de la intrare... am deschis-o si am iesit afara.

Acolo, sotul ei (viitorul meu socru) statea afara cu pusca in mana si cu lacrimi in ochi, m-a imbratisat si mi-a zis ca sunt foarte fericiti, ca am trecut micul lor test. Nu-si puteau dori un alt barbat pentru fata lor: "Bun venit in familie". Atunci mi s-au inmuiat picioarele si am mai invatat inca o lectie importanta: tine-ti tot timpul prezervativele in masina.


Atingerea mainii de maestru

Strigand si lovind cu ciocanelul de lemn, licitatorul
Se gandi ca nu prea merita efortul
Sa-si piarda timpul cu vechea vioara,
Dar continua s-o tina in brate zambind.
“ Ce licitez eu, oameni buni”, striga el,
“Hai, care este primul ?”
“Un dolar, un dolar, apoi doi. Doar doi ?”
“Doi dolari, dar care da trei ?”
“Trei dolari, o data; trei dolari, de doua ori”;
“ Mergem spre trei”…. Dar nu,
Din fundul camerei, un barbat cu parul carunt
Veni in fata si lua arcusul,
Apoi, stergand praful de pe vechea vioara,
si intinzandu-i corzile slabite,
Canta o melodie dulce si pura
Asa cum numai ingerii canta.

Melodia se opri, iar licitatorul
Cu o voce inceata si joasa,
Spuse: Cat licitez eu, oameni buni pentru vioara veche
si ridica o mana impreuna cu arcusul.
“O mie de dolari, care da doua ?”
“Doua mii! Care da trei ?”
“Trei mii o data; trei mii de doua ori;
si gata s-a adjudecat”, mai spuse el.
Oamenii se veselira, dar unii au strigat :
“Noi nu prea intelegem”.
“Ce i-a schimbat valoarea?” Dulce veni si replica :
“ Atingerea mainii de maestru”.
si uite asa si omul cu viata dezacordata,
Lovit si impovarat de pacat,
Este scos ieftin la licitatie in fata multimii necugetate,
Precum vioara de care am vorbit.
O “mizerie de vase”, un pahar de vin;
Un joc – si el merge mai departe.
Se duce “o data” si de “doua ori”,
Se duce si este aproape dus.
Dar vine Maestrul si multimea cea proasta
N-o sa inteleaga niciodata
Cat face un suflet si ce mult a insemnat
Atingerea divina a Maestrului.

Myra B. Welch


Abdullah

Abdullah a fost un mistic sufit care a ramas fericit toata viata – nimeni nu l-a vazut vreodata nefericit; rasul il insotea in permanenta. Abdullah era rasul insusi si intreaga sa fiinta raspandea un parfum al celebrarii. inaintand in varsta si fiind pe patul de moarte, continua sa se bucure si de acest lucru, la fel ca de toate celelalte. Auzindu-i rasul, unul dintre discipoli ii spuse: “Este uluitor, sunt ultimele tale clipe. De ce razi? Cel putin acum in fata mortii, ar trebui sa te intristezi. Iar tu continui sa razi! Cum de reusesti?”

Batranul spuse: ”Este foarte simplu. Am invatat de la maestrul meu. Pe maestrul meu l-am intalnit pentru prima data in tinerete – aveam doar 17 ani si eram deja nefericit. Iar maestrul meu era batran, avea 70 de ani; l-am gasit asezat sub un copac, razand fara nici un motiv. Nu era nimeni langa el, nu se intamplase nimic, nu spusese nimeni vreo gluma. Iar el radea din toata inima, tinandu-se de burta. L-am intrebat: “Ce e cu tine, ai innebunit sau ce ai?”

El mi-a raspuns: “Odata, de mult, eram si eu la fel de trist ca tine. intr-o zi insa mi-am dat seama ca este alegerea mea, ca este viata mea. Din acea zi, in fiecare dimineata in care ma trezesc, inainte sa deschid ochii, ma hotarasc: Abdullah – acesta era numele lui – ce doresti? Nefericire sau beatitudine? Ce vei alege astazi ? si se intampla sa aleg intotdeauna fericirea!”


Totul este posibil

Era odata un baiat nascut cu o maladie grava. O maladie pentru care nu exista leac. Avea 17 ani, dar putea muri in orice moment. Traia in casa lui sub asistenta permanenta a mamei sale. Obosit de stat in casa, a decis sa iasa macar o data. Ceruse permisiunea mamei sale. Ea a acceptat. Mergand prin cartierul sau, se uita pe la magazine. Trecand pe la un magazin de muzica, privi in vitrina, si observa prezenta unei tinere fete de varsta lui. A fost dragoste la prima vedere. Deschise usa si intra, privind la nimic altceva decat la fata. Apropiindu-se incet, sosi la tejgheaua la care era fata. Ea il privi si ii spuse surazand:”Pot sa te ajut?” In timpul acesta el gandi ca acela era cel mai frumos zambet pe care l-a vazut in viata sa. Simti impulsul de a o saruta. Balbaindu-se ii spuse: “Da, hmmmm.... ummmm. Mi-ar placea sa cumpar un CD”. Fara sa se gandeasca, prinde primul CD pe care il vede si ii da banii. “Vrei sa ti-l impachetez?” intreba fata zambind din nou. El ii raspunse ca da. Incetisor, ea merse in magazie si se intoarse cu pachetul si I-l dadu baiatului. El il ia si iese din magazin.

Se intoarse acasa, si din acea zi mergea in fiecare zi sa cumpere un CD. Fata I-l impacheta mereu, iar el se intorcea acasa si il baga in sertar. El era prea timid pentru a o invita in oras si de cate ori incerca nu reusea niciodata. Mama lui a aflat de aceasta situatie si l-a incurajat sa incerce… asadar in ziua urmatoare isi luase curaj si se duse la magazin. Ca in toate celelalte zile isi cumpara un CD, si ca intotdeauna ea il impacheta. El a luat CD-ul si in momentul in care fata era distrata, a pus repede o foaie cu numarul lui de telefon pe tejghea, apoi a iesit in fuga din magazin...

“Dringgggggg” suna telefonul. Mama lui raspunde la telefon. “Alo?” Era fata, care intreba de fiul ei. Mama indurerata a inceput sa planga in timp ce zicea: “Nu stii?……a murit ieri.” A fost o tacere indelungata intrerupta de plansul mamei. Mai tarziu, mama a intrat in camera lui pentru a si-l aminti. Decise sa se uite prin lucrurile lui. Deschise sertarul si cu mare surprindere gasise un munte de CD-uri impachetate. Nu era nici macar unul deschis. O cuprinse curiozitatea vazand atatea si nu putu rezista: a luat un CD si s-a asezat pe pat uitandu-se, cand un bilet iese din pachetul de plastic. Mama l-a luat pentru a-l citi. Scria: “Esti frumos!!!!!!!! Ai vrea sa iesi cu mine?? Te iubesc……Sofia” Mama emotionata deschise si celelalte CD-uri si gasi si alte bilete pe care scria acelasi lucrul.

Morala: Asta e viata. Nu astepta prea mult pentru a-i spune cuiva special ce simti. Spune-i astazi. Maine va putea fi prea tarziu. Incetul cu incetul… poti schimba lumea. Acum… aminteste-ti. Poate fi prea tarziu… Imbratiseaza persoanele la care tii si vei face minuni… Cu dragoste…… totul e posibil...


Interviu cu Dumnezeu

- Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci.....zise Dumnezeu.

- Daca ai timp....i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.

- Timpul meu este eternitatea........Ce intrebari ai vrea sa-mi pui ?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni ?

Dumnezeu mi-a raspuns :

- Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca....iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani.... iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat :

- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copii tai.

- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc.....si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.

- Multumesc pentru timpul acordat... am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?

Dumnezeu m-a privit si zambind a spus :

- Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna.


Calea divina a luptatorilor

A fost odata ca niciodata un maestru de scrima numit Shoken. in casa sa mai locuia, pasamite, un sobolan care tare isi mai facea de cap. I se plimba pe sub nas chiar in plina zi. intr-o zi, ce se gandi maestrul? Sa-si inchida pisica in camera unde vietuia sobolanul, da' de aceasta va prinde obraznicatura si-i va da de capat!

insa se intampla ca sobolanul sari pe botul motanului si-l musca atat de tare, incat acesta abia se salva, scotand mieunaturi sfasietoare. Stapanul, cat ce vazu aceasta, dadu repede fuga sa gaseasca alte pisici din vecini, motani vajnici de li se dusese vestea, si ii aduse si pe acestia in camera cu pricina. sobolanul era acolo, la post, ghemuit intr-un colt al camerei si, cum se apropia un motan, cum se repezea la el, il musca si il obliga sa fuga cu coada intre picioare. Parea atat de grozav, incat nici un viteaz din neamul pisicesc nu se mai incumeta sa-l atace. Stapanul se facu numai foc si para si, de manios ce era, hotari sa se puna el insusi la panda. insa, cat era el de trecut prin ale razboaielor si cat era de priceput in mestesugul armelor, tot nu razbi sa prinda soarecele, care era tare viclean si iute si ii scapa de sub fiecare lovitura. in iuresul vanatorii, maestrul fanda si sparse cele doua usi, SHOKIS si KARAKAMIS.

Dar soarecele sari in aer rapid precum stralucirea unei sageti in zbor si evita toate capcanele, iar la sfarsit ii sari drept in fata si-l musca. siroind de sudoare, maestrul se duse umilit la servitorul sau si ii spuse: "Am auzit ca peste sapte tari si sapte mari se afla motanul cel mai curajos din lume. Du-te de-l cauta si sa mi-l aduci aici cum stii". Servitorul pleca peste sapte tari si sapte mari, cauta in stanga si in dreapta, facu ce facu si duse la bun sfarsit porunca. Motanul cel vestit se afla acum in fata maestrului. Nu parea a se deosebi de ceilalti la infatisare, nu parea nici mai aprig la minte, nici deosebit de iute. Maestrul de scrima nu-si facea mari sperante privindu-l. Cu toate acestea, deschise binisor usa in laturi si-l lasa sa treaca. Motanul pasi linistit, incet ca si cum nimic deosebit nu l-ar fi asteptat. Dar, in aceeasi clipa, in partea cealalta a camerei, sobolanul tresari de spaima, apoi se ghemui si ramase nemiscat. Motanul se apropie tot mai mult, cu pas lent, apuca linistit sobolanul in gura si il duse maestrului.

Seara, pisicile infrante de sobolan facura sfat in casa lui Shoken. Oferira cu respect locul de onoare batranul motan care repurtase inca o victorie in viata sa, ingenuncheara umile in fasa sa si ii spusera :

- Noi trecem drept motani viteji si buni vanatori. Ne-am antrenat, ne-am ascutit ghearele pentru a prinde orice fel de soarece, sobolan sau chiar nevastuci si vipere. Nu am putut gandi niciodata ca poate sa existe un sobolan atat de puternic. Prin ce arta, maestre, l-ati putut invinge atat de usor? Nu invaluiti in mister metoda dumneavoastra, ci spuneti-ne si noua secretul.

Batranul motan incepu a rade, si rase si rase, iar la urma le vorbi astfel :

- Voi, tineri motani, sunteti, de buna seama, foarte puternici. Dar ati ratacit pe o cale gresita. Iata de ce sunteti infranti de cate ori gasiti ceva neasteptat. Dar, rogu-va, povestiti-mi si mie cum v-ati antrenat mariile voastre.

O pisica neagra iesi in fata si incepu :

- Eu sunt nascuta intr-o familie vestita in vanatoarea de sobolani. Am hotarat, deci, sa urmez aceasta cale. Pot sari ziduri inalte de doi metri. Pot sa ma strecor in gauri atat de mici, incat numai un sobolan ar mai reusi sa intre. inca din copilarie m-am antrenat la toate acrobatiile. Chiar si pe jumatate adormit si inca ametit de somn, cand vad un sobolan tropaind pe grinda -- hop, l-am si prins. Dar sobolanul de astazi era ceva ce n-am mai vazut, era prea puternic. Am suferit cea mai grozava infrangere din viata mea. Mi-e rusine !

Batranul spuse :

- Ceea ce ai exersat tu in timpul antrenamentelor era doar tehnica (SHOSA -- doar talentul fizic). Spiritul tau era ocupat cu intrebarea: "Cum sa inving?". Asa esti prins de dorinta de a ajunge repede la capat. Cand cei batrani predau "tehnica", o faceau doar pentru a arata un aspect al caii (MICHISUJI). Tehnica lor era simpla, dar cuprindea cel mai mare Adevar. Lumea de azi nu se mai preocupa decat de tehnica. S-a descoperit ca aceasta corespunde formulei: DACa FACI AsA sI AsA, AJUNGI AsA sI AsA. si ce rezulta? Numai abilitate. Sacrificand calea traditionala in favoarea inteligentei si spiritului de competitie, ajungem sa epuizam tehnica. Nu se poate trece mai departe. Asa se intampla intotdeauna cand ne servim numai de intelect. Inteligenta este, intr-adevar o functie a spiritului, dar, daca nu se sprijina pe Cale si nu doreste decat a sti sa execute, ea devine inceputul greselii, devine un rau. Reintoarce-te in tine insuti si gaseste calea cea dreapta.

Se ridica mai apoi un motan tigrat si-si incepu povestea :

- Arta cavaleriei depinde numai si numai de spirit, asta este credinta mea. in consecinta am exersat pentru a avea aceasta putere (KI NO WONERU) dintotdeauna. Cred ca spiritul meu e "dur ca otelul", liber si incarcat de spiritul "KI", ce umple cerul si pamantul (MENCIUS). Daca vad dusmanul, acest spirit puternic il invaluie si de dinainte victoria este mea. inaintez dupa cum imi dicteaza situatia in acel moment. Ma reglez pe "tonul" adversarului, il hipnotizez si-l dirijez unde vreau, la stanga sau la dreapta, ii prevad toate tertipurile. Eu nu ma ocup de tehnica propriu-zisa. Ea vine de la sine. Un sobolan care fuge pe grinda, numai ce-l privesc fix si deja imi pica in gheare. Dar acest sobolan misterios a aparut far' a prinde forma si s-a dus fara a lasa urme. Ce inseamna asta? Nu stiu.

Batranul ii raspunse :

- Tu te-ai caznit sa obtii efectul produs de marea forta care umple cerul si pamantul. Dar nu ai castigat decat o energie a mintii si nu ceea ce se castiga din bine, din ceea ce merita numele de bun. Simplul fapt de a avea constiinta fortei cu care tu ai vrea sa castigi lucreaza impotriva victoriei tale. Eul tau e in joc. Daca cel al adversarului e mai puternic, ce se intampla? Daca vrei sa-ti invingi adversarul prin superioritatea fortei tale, el ti-o va opune pe a lui. iti imaginezi ca numai tu esti mare si tare si ceilalti sunt neajutorati? Cum ar trebui sa ne comportam cand exista ceva imposibil de invins, care are cea mai puternica vointa din lume, superioara celei pe care o detii dominanta? Iata intrebarea! Ceea ce simti in tine ca "liber", "dur ca otelul" si "umpland cerul si pamantul" nu este marea forta (KI NO SHO), ci doar reflectia ei in tine. Asta inseamna ca e propriul tau spirit. Doar umbra marelui spirit. Fara indoiala ca trece drept marea, vasta energie. in realitate este cu totul altceva. Spiritul de care vorbeste Mencius este puternic pentru ca este in permanenta luminat de o mare luciditate. Spiritul tau nu obtine forta decat in anumite conditii. Forta ta si cea despre care vorbeste Mencius au origine diferita. Ele sunt tot atat de distincte precum cursul etern al unui fluviu (ca Yangtze Kiang, de exemplu) si cresterea subita a apelor sale peste noapte. Care este, deci, spiritul pe care trebuie sa-l pastram atunci cand ne gasim in fata unui lucru de neinvins cu vreo forta spirituala intamplatoare (KI SEI)? Iata intrebarea! Un proverb zice: "UN sOBOLAN iN PERICOL DE MOARTE SARE CHIAR sI ASUPRA PISICII". Daca dusmanul e in pericol de moarte, nu mai depinde de nimic. isi uita viata, nefericirile, se uita pe sine e liber de orice victorie sau infrangere. Nu mai are deloc intentia sa-si asigure in viitor existenta. De aceea vointa sa e de fier. Cum sa triumfi asupra lui cu o forta spirituala pe care ti-ai atribuit-o singur?

Atunci o batrana pisica gri inainta si grai :

- Da, intr-adevar aveti dreptate. Forta mintii, oricat de tare ar fi, are ea insasi o forma (KATASHI). Ceea ce are o forma, cat de mica, se poate prinde. Iata de ce eu mi-am exersat de mult timp sufletul (KOKORO: forta inimii). Eu nu posed forta care domina adversarul (SEI -- ca motanul dinainte). Eu nici nu ma lupt (cum facea prima pisica). Eu ma impac cu adversarul meu, devin una cu el si nu-i opun nici un fel de rezistenta. Daca e mult mai tare ca mine, cedez pur si simplu si fac, pe scurt ceea ce doreste. Arta mea consta in "a prinde pietrele din zbor cu un voal care flutura". Un sobolan care vrea sa ma atace, oricat de puternic ar fi, nu gaseste nimic asupra caruia sa se arunce, nimic in ce sa-si infiga ghearele. Dar sobolanul de azi nu a intrat in jocul meu si gata. Venea si pleca, insesizabil, ca si Dumnezeu. inca asa ceva n-am mai vazut.

Motanul cel batran atunci spuse :

- Ceea ce numesti tu impacare nu vine din Fiinta si nici din marea Natura. Este o impacare artificiala. in mod constient vrei sa scapi astfel de agresivitatea inamicului fiindca, chiar fugitiv, tu te gandesti la ea, iar el isi da seama. Daca in aceasta stare de spirit te prefaci a fi "conciliant", nu faci decat sa semeni dezordine in spiritul tau intors spre atac. Precizia interceptiei si actiunii tale are de suferit. Tot ceea ce faci cu intentie reduce vibratia primitiva ce actioneaza in secret, vibratia marii Naturi, si impiedica cursul spontan al miscarii. De unde sa mai vina atunci vreo actiune miraculoasa? Cand nu te mai gandesti la nimic, cand nici nu vrei si nici nu faci nimic, ci te abandonezi, tu si miscarea ta, la vibratia Fiintei (SZIZEN NO KA), doar atunci vei ajunge sa nu ai forma. Nimic nu mai poate sta impotriva ta ca "contra-forma" si atunci nu mai exista nici un dusman care sa-ti reziste. Sa nu credeti ca antrenamentele voastre au fost inutile. Totul si fiecare lucru poate fi un aspect al caii. Tehnica si calea pot fi unul si acelasi lucru. Atunci marele spirit, "Atotputernicul", este deja prezent, se manifesta in actiunile corpului. Forta marelui spirit (KI) serveste creatura umana (ISHI). Cel care are libertatea KI-ului poate face fata la orice, corespunzand libertatii infinite. Daca spiritul tau e unificat, chiar daca nu angajezi vreo forta in lupta, el nu se sparge nici lovindu-se de piatra, nici lovindu-se de aur. Exista o singura conditie: nu trebuie sa fie nici cea mai mica urma a constiintei eului propriu, aceasta nu trebuie sa intre in joc, astfel totul se strica. Daca ne gandim un singur moment la acest eu, totul devine artificial. Aceasta nu mai provine din Fiinta, din vibratia primordiala a corpului primit de Cale (do-tai). Atunci adversarul nu va mai fi supus vointei tale. iti va rezista si el. Ce metoda sau ce arta trebuie atunci folosita? Cand esti intr-o anumita stare, dezlegat de orice ratiune (MUSHIN), cand actionezi neactionand, fara intentie si fara artificiu, in acord cu marea natura, doar atunci esti pe calea cea buna. Uita, deci, orice intentie, exerseaza-te in absenta intentiei si lasa lucrurile sa se faca prin Fiinta. Aceasta cale este fara sfarsit, nesecata.

Batranul motan mai adauga ceva uimitor :

- Sa nu credeti cumva ca v-am spus ceva foarte intelept. Cu mult timp in urma traia in satul vecin -- si mai traieste si astazi, daca n-o fi murit -- un batran motan. Dormea toata ziua. Nu se vedea nimic la el care sa aduca a putere spirituala. Zacea acolo ca un bustean. Nimeni nu-l vazuse vreodata prinzand un sobolan. Dar nici nu se vazuse vreodata vreunul in locul in care traia el sau prin imprejurimi. si, in orice loc s-ar fi dus, nu mai era picior de sobolan. intr-o buna zi i-am facut o vizita si l-am intrebat cum era posibil asa ceva. N-am primit nici un raspuns. I-am pus de trei ori aceeasi intrebare ... iar el pastra aceeasi tacere. si nu era ca n-ar fi vrut sa raspunda; parea ca nu stie ce sa spuna. Atunci am inteles: cel care stie nu vorbeste, cel care vorbeste nu stie. Acea pisica uitase totul: pe el insusi, lucrurile dimprejur. Devenise un "nimic". Atinsese stadiul cel mai inalt al lipsei de intentie. Putem spune ca a gasit calea divina a cavalerilor: a invinge fara sa omori. Eu sunt inca mult in urma lui.

Shoken auzi totul ca prin vis. Se apropie, se inclina in fata batranului motan si spuse:

- Iata ca a trecut mult timp de cand exersez arta scrimei, insa nu am ajuns la sfarsitul cautarilor mele. Am auzit parerea domniei tale si cred ca am inteles adevaratul sens al drumului meu. Totusi, va implor, mai spuneti-mi ceva din secretul dumneavoastra.

Atunci motanul cel batran zise :

- Zara raportare la adevarata arta a scrimei. A fi liber de toate nu inseamna totusi un Vid. Fiinta in sine nu are natura proprie. E dincolo de orice forma, cu atat mai putin ar acumula ceva in sine insasi. Daca o retine ceva, orice-ar fi, fie si pentru o clipa, marea forta ramane prinsa si echilibrul energiilor care curg in mod natural de la inceputuri este pierdut. Daca Fiinta e retinuta, cat de putin, energia sa nu mai e libea, energia sa nu se mai raspandeste fara obstacole in toata plenitudinea. Cand echilibrul care se naste din Fiinta e pierdut, fie intr- o directie, fie in alta, forta sa fie inunda, fie sta sa sece. Daca inunda se naste prea multa energie si nu se mai poate opri. Daca e insuficienta, actiunea spiritului devine slaba. La momentul oportun nu mai este in masura sa domine actiunea. Ceea ce numesc eu a fi eliberat de lucruri nu este nimic mai mult decat aceasta: sa nu acumulezi nimic, sa nu te sprijini pe nimic. Atunci nu va mai exista nici subiect, nici obiect. Nici "eul", nici "contra-eul". Daca se intampla ceva, se face fata intamplarii inconstient si nu va ramane nici o urma. in " I Ching" (Cartea Schimbarilor) sta scris: "Fara ganduri, fara actiune, fara miscare, cu totul si cu totul linistit". Este singurul fel de manifestare in Fiinta si in legile tuturor lucrurilor a interiorului in cea mai deplina inconstienta si, la sfarsit "de a deveni una cu cerul si pamantul". Cel care va face si va intelege astfel arta scrimei este aproape de adevarul caii.

Auzind acestea, Shoken intreba :

- Ce inseamna: nu mai exista nici eu, nici contra-eu, nici obiect, nici subiect ?

Pisica raspunde :

- Atunci cand exista un eu, exista un dusman. Sa nu ne consideram un "eu" si nu va mai fi nici un dusman. Ceea ce numim astfel e sinonim cu contrar. in masura in care lucrarile isi pastreza forma, ele presupun totodata o contra-forma. Tot ceea ce este continut in ceva are propria sa forma. Daca Fiinta mea nu este stabila intr-o forma proprie, nu mai exista nici forma contrarie care sa i se opuna. Daca nu exista oponent, nu mai exista ceva care sa se prezinte impotriva-mi. Aceasta vrea sa insemne ca nu exista nici eu, nici contra-eu. Daca ne lepadam in intregime de noi insine, daca ne eliberam astfel din radacini de orice lucru, ne vom gasi in deplina armonie cu lumea, una cu toate lucrurile din marea unitate a Totului. Chiar si cand forma adversarului dispare, nu devenim mai constienti. Asta nu inseamna ca nu ne dam seama de tot inlauntrul nostru, dar nu ne oprim si spiritul continua sa se miste, liber de orice delimitare. Actiunea sa este raspunsul, simplu si liber, al Fiintei. Daca spiritul nu mai e preocupat de nimic, nici pasionat de nimic, lumea, asa cum se arata, devine toata a noastra si una cu noi. Acum se accepta si ceea ce e dincolo de bine si de rau, de simpatie si antipatie. Fara prejudecati, fara a tine seama de nimic. Toate piedicile care ne stau in fata -- castig si pierdere, bun si rau, bucurie sau suferinta -- isi au originea in noi. in toata imensitatea cerului si a pamantului nimic nu valoreaza mai mult decat propria noastra esenta, osteneala de a-ti fi cunoscut tie. Un vechi poet spunea: "Un fir de nisip in ochi si cele trei universuri sunt deja prea stramte. Daca nimic nu are importanta, cel mai ingust pat ni se va parea prea larg". Aceasta inseamna: daca un fir de praf ne intra in ochi, acesta nu se mai poate deschide. Intra intr-un loc unde nu se poate vedea bine daca e sau nu ceva. Asa si cu Fiinta care e lumina care straluceste libera in sine de tot ce inseamna "ceva". Dar daca ceva i se pune dinainte, virtutea sa dispare. Un alt poet spunea: "Daca suntem inconjurati de dusmani cata frunza si iarba, ceea ce exista in noi ca si contra-forma va fi nimicit. Cu toate acestea Fiinta este si ramane a mea, oricat de puternic ar fi dusmanul. Nici un dusman nu va intra aici niciodata". Confucius spune: "Fiinta, si de-ar fi a unui sarman, nu poate fi furata". Dar daca spiritul este in dezordine, atunci Fiinta ni se va intoarce impotriva. Este tot ce va pot spune. Coborati in voi, scrutati-va. Un maestru nu poate decat sa transmita ceva si sa incerce sa explice acel ceva elevului. "Eu insumi" numai pot cunoaste adevarul si sa-l fac numai al meu. Aceasta se cheama integrare in tine insuti (JITOKU). Adevarul trece din inima in inima (ISHIN DENSHIN). Este o trecere printr-un drum extraordinar, dincolo de invataminte si de stiinta (KYOGAI BETSUDEN). Aceasta nu inseamna contrazicerea invatamintelor maestrului, inseamna ca nici el nu poate sa transmita adevarul insusi. Nu e doar Zen in aceasta situatie. De la exercitiile spirituale ce vin de la vechii maestri pana la arta, integrarea in sine insusi este mereu centrul esential care este transmis de la inima la inima, dincolo de metoda sau de o metoda traditionala. Sensul unei invataturi este doar de a sugera cautarea a ceea ce fiecare poarta in sine fara sa stie. Nu exista, deci, secrete pe care maestrul le-ar putea "livra" elevului. A preda e usor. Sa asculti e iarasi usor. Dar greu este a sa devii constient de ceea ce zace in sinele propriu, de a-l descoperi si de a-l lua cu adevarat in stapanire. Aceasta se cheama a privi in propria fiinta, a o contempla (KEN-SEI, KEN-SHO). Daca se intampla aceasta, avem Satori. E marea desteptare, trecerea in afara visului tesut din iluzii. A te trezi. A-ti privi propria Fiinta, a te percepe pe tine insuti, toate acestea sunt acelasi lucru


Discipolul lui Bokuju

In fiecare an, un mistic zen celebra singur ziua de nastere a Maestrului sau. Insa toti satenii erau foarte uimiti de aceste actiuni ale sale, deoarece stiau ca misticul nu avusese nici un maestru. Ultima data l-au intrebat: "Din cate stim, tu nu ai avut niciodata un maestru. Am auzit ca ai incercat de cateva ori sa te apropii de Bokuju, dar el te-a respins mereu si nu te-a acceptat ca discipol. Si nu doar atat, ci am auzit ca de multe ori chiar te-a aruncat pe geam din coliba lui. El nu te-a initiat niciodata - de ce ii celebrezi ziua de nastere?"

Misticul le-a raspuns: "Totusi, el este Maestrul meu. Refuzul sau, respingerea sa constanta a reprezentat modul in care m-a initiat. El imi spunea mereu: Fii o lumina pentru tine insuti - nu ai de ce sa ma urmezi Datorita refuzului sau am putut sa ma iluminez. Pentru ca nu aveam de cine sa ma agat."

"Singurul om minunat pe care il cunosc este Bokuju. Daca m-ar fi acceptat, as fi devenit o umbra a lui. Daca mi-ar fi permis, as fi devenit un al doilea Bokuju: as fi mers ca el, as fi mancat cum manca el, as fi facut totul ca el...dar as fi fost doar o copie lipsita de valoare."

"Insa Bokuju a fost Maestrul meu - tocmai pentru ca m-a refuzat. EI stia unde as putea cadea. in clipa in care m-a privit in ochi mi-a vazut tot viitorul si a vazut ca nu trebuie sa imi permita sa raman langa el, deoarece atunci nu as mai fi devenit niciodata un individ autentic. insa stiu ca duritatea lui a fost impulsionata de compasiune. Doar datorita lui am devenit iluminat. De aceea ii celebrez ziua de nastere - el este Maestrul meu."

Cineva din multime l-a intrebat: "Dar stilul tau de viata nu se apropie deloc de stilul de viata al lui Bokuju. Afirmatiile tale sunt complet diferite iar uneori chiar contradictorii. Cum poti sustine ca el a fost Maestrul tau si tu discipolul lui?"

Misticul a raspuns: "Da, spun ca a fost Maestrul meu, desi nu m-a initiat niciodata in mod direct si formal. Dar acest tip de initiere este irelevant. Si continui sa spun ca sunt discipolul sau, desi nu o pot dovedi prin nici un fel de documente sau martori - dar nu am pentru ce sa dovedesc acest lucru. Eu stiu, asta este tot. Sunt discipolul sau si il urmez pe el!"

Oamenii au insistat: "Cum poti spune asa ceva?" Misticul a continuat: "El nu si-a urmat niciodata Maestrul; eu nu il urmez niciodata pe el. Aceasta a fost trasatura sa caracteristica: nu si-a urmat niciodata Maestrul. Si eu nu il voi urma niciodata pe el - tocmai de aceea il urmez. Sunt un discipol al sau si el este Maestrul meu."

Secrete pretioase! Da, acestea sunt niste secrete inestimabile. Viata uni cautator adevarat nu este o viata obisnuita. Ea nu poate fi limitata la un sablon, nu poate fi inchisa intr-un anumit stil de viata - crestin, hindus, musulman. Viata unui cautator este trairea libertatii.



OSHO
(Dhammapada, vol 2)


Rugaciune adevarata

Intr-o noapte, pe cand se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de oracaitul unui broscoi. Incercarile lui de a ignora sunetele dizgratioase s-au dovedit inutile, asa ca, exasperat, a sfarsit prin a striga pe fereastra:

- Tacere! Imi fac rugaciunile!

Fratele Bruno era un sfant, asa ca porunca lui a fost imediat ascultata. Toate creaturile vii din preajma au tacut, pentru ca sfantul sa se poata ruga in pace.

In mintea lui Bruno a aparut insa o indoiala, care i s-a parut chiar mai tulburatoare. "Daca Dumnezeu asculta cu aceeasi placere oracaitul broastei ca si psalmii tai?" "Ce placere i-ar putea face lui Dumnezeu oracaitul unei broaste?" nu s-a lasat Bruno mai prejos.

Dar vocea interioara a insistat: "De ce crezi că a inventat Dumnezeu sunetul?"

Bruno nu stia, dar s-a decis sa afle de ce. El a iesit la fereastra si a strigat:

- Canta!

Oracaitul broscoiului s-a auzit imediat, insotit cu veselie de toate broastele din vecinatate. Bruno a ascultat cu atentie zgomotele si si-a dat seama ca daca nu le mai opune rezistenta, ele nu mai sunt suparatoare, ci dimpotriva, imbogatesc tacerea noptii.

Odata cu aceasta descoperire, inima lui Bruno a intrat in armonie cu universul si pentru pentru prima oara in viata, el a inteles ce inseamna sa te rogi cu adevarat.


Cea mai frumoasa parabola despre dragoste

Se spune ca a existat odata un arbore batran si maiestuos, cu ramurile intinse spre cer. Cand inflorea, fluturi de toate formele si culorile veneau de pretutindeni si dansau in jurul lui. Cand facea fructe, pasari din tari indepartate veneau sa guste din ele. Ramurile sale aratau ca niste brate vanjoase. Era minunat.Un baietel obisnuia sa vina si sa se joace sub el in fiecare zi, iar copacul s-a obisnuit cu el si a inceput sa-l iubeasca. Ceea ce este mare si batran se poate indragosti de ceea ce este mic si tanar, cu conditia sa nu fie atasat de ideea ca el este mare, iar celalalt mic. Copacul nu avea aceasta idee, asa ca s-a indragostit de baiat. Egoul incearca intotdeauna sa iubeasca ceea ce este mai mare decat el. Pentru adevarata iubire, nimic nu este insa mare sau mic. Ea ii imbratiseaza pe toti cei de care se apropie.

Asadar, copacul s-a indragostit de baietelul care venea in fiecare zi sa se joace sub el. Ramurile sale erau foarte inalte, dar el si le apleca, pentru ca baiatul sa le poata atinge pentru a-i mangaia florile si pentru a-i culege fructele. Iubirea este intotdeauna gata sa se incline; egoul, niciodata. Daca incerci sa te apropii de un ego, acesta se va inalta si mai mult, devenind atat de rigid incat sa nu-l poti atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care sta pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Asadar, ori de cate ori venea copilul, arborele isi pleca ramurile. Cand micutul ii mangaia florile, batranul copac se simtea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand poate darui ceva; egoul nu este fericit decat atunci cand poate lua ceva de la altcineva.

Baiatul a crescut. Uneori, dormea in poala copacului, alteori ii manca fructele, sau purta o coroana impletita din florile sale. Se simtea atunci de parca ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac intotdeauna sa te simti ca un rege, in timp ce ghimpii egoului te fac sa te simti mizerabil.

Vazand cum baiatul poarta o cununa din florile sale, dansand cu ea, copacul se simtea fericit. Il aproba cu ramurile sale; canta in bataia vantului. Baiatul a crescut si mai mult. A inceput sa se catere in copac, leganandu-se pe ramurile sale. Ori de cate ori se odihnea pe ele, copacul se simtea fericit. Iubirea este intotdeauna fericita atunci cand altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decat atunci cand altcineva il reconforteaza.

Timpul a trecut, iar baiatul a inceput sa fie apasat de alte indatoriri. Avea ambitiile lui. Trebuia sa isi treaca examenele, sa isi faca prieteni… De aceea, a inceput sa vina din ce in ce mai rar pe la copac. Acesta il astepta insa cu o nerabdare din ce in ce mai mare, strigandu-i din adancurile sufletului sau: „Vino, vino. Te astept". Iubirea isi asteapta intotdeauna obiectul afectiunii sale. Ea nu este altceva decat o continua asteptare.

Cand baiatul nu venea, copacul se simtea trist. Singura tristete pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea impartasi cu altcineva, de a nu se putea darui. Atunci cand se poate darui in totalitate, iubirea este fericita.

Baiatul a crescut si mai mult, iar zilele in care trecea pe la copac au devenit din ce in ce mai rare. Toti cei care cresc in lumea ambitiilor isi gasesc din ce in ce mai putin timp pentru iubire. Baiatul a devenit ambitios si prins in afacerile sale lumesti. „Ce copac? De ce ar trebui sa-l vizitez?"

Intr-o zi, pe cand trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Asculta! Te astept in fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine"

Baiatul i-a raspuns: „Ce poti sa-mi oferi, ca sa trec sa te vad? Eu imi doresc bani". Egoul este intotdeauna motivat: „Ce poti sa-mi oferi pentru ca sa vin la tine? As putea veni, dar numai daca ai ceva de oferit. Altminteri, nu vad de ce as face-o". Egoul are intotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezinta propria sa rasplata.

Uimit, copacul i-a spus baiatului: „Nu vei mai veni decat daca iti voi oferi ceva? Iti ofer tot ceea ce am". Iubirea nu tine niciodata nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se daruieste neconditionat.

„Din pacate, nu am bani. Aceasta este o inventie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. In schimb, suntem fericiti. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastra ii racoreste pe cei incalziti. Cand bate vantul, dansam si cantam. Desi nu avem bani, pasarelele se cuibaresc pe ramurile noastre si ciripesc vesele. Daca ne-am implica si noi in afaceri financiare, am deveni la fel de inraiti si de nefericiti ca voi, oamenii, care sunteti nevoiti sa stati prin temple si sa ascultati predici despre iubire si despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, caci traim tot timpul aceste stari. Nu, noi nu avem nevoie de bani".

Baiatul i-a spus: Atunci, de ce sa vin la tine? Nu am de gand sa merg decat acolo unde pot obtine bani. Am nevoie de bani". Egoul cere intotdeauna bani, caci banii inseamna putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gandit mult, dupa care a spus: „Atunci, culege-mi fructele si vinde-le. In felul acesta, vei obtine bani".

Baiatul s-a luminat imediat la fata. S-a urcat in copac si a cules toate fructele copacului, chiar si pe cele necoapte. In graba sa, i-a rupt crengile si i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simtit din nou fericit. Iubirea se bucura chiar si atunci cand este lovita. Egoul nu este cu adevarat fericit nici macar atunci cand obtine ceva. El nu poate simti decat nefericire.

Baiatul nu si-a dat nici macar osteneala sa-i multumeasca arborelui, dar acestuia nu-i pasa. Adevarata sa multumire s-a produs atunci cand acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obtine bani in schimbul lor.

Baiatul nu s-a mai intors multa vreme. Acum avea bani si era foarte ocupat sa obtina cu ajutorul lor inca si mai multi bani. A uitat cu totul de copac, si astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tanjea dupa intoarcerea baiatului, la fel ca o mama cu sanii plini de lapte, dar care si-a pierdut copilul. Intreaga sa fiinta tanjeste dupa copilul pierdut, pentru a-l strange la piept si a se usura. Cam la fel tanjea si copacul nostru. Intreaga sa fiinta era in agonie.

Dupa multi ani, baiatul, devenit intre timp adult, s-a intors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino si imbratiseaza- ma".

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu prostiile. Faceam asemenea lucruri pe vremea cand eram un copil fara minte".

Egoul considera iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilareasca.

Copacul a insistat: „Vino, mangaie-mi crengile. Danseaza cu mine".

Barbatul i-a raspuns: „Termina cu flecareala asta stupida! Acum doresc sa-mi construiesc o casa. Imi poti oferi o casa?"

Copacul a exclamat: „O casa? Bine, dar eu traiesc fara sa stau intr-o casa".

Singurii care traiesc in case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi traiesc liber, in natura. Cat despre oameni, cu cat casa in care traiesc este mai mare, cu atat mai mici par in interiorul ei.

„Noi nu traim in case, dar uite ce iti propun: imi poti taia crengile, pentru a-ti construi o casa cu ajutorul lor".

Fara sa mai piarda timpul, barbatul a luat un topor si i-a taiat crengile copacului. Din acesta a ramas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericita chiar si atunci cand ii sunt taiate membrele de catre cel iubit. Iubirea nu stie decat sa daruiasca. Ea este intotdeauna pregatita sa se ofere in intregime.

Barbatul a plecat, fara sa-si mai dea osteneala sa arunce in urma macar o privire. Si-a construit casa visata, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fara crengi, a continuat sa-l astepte. Ar fi vrut sa il strige, dar nu mai avea ramuri si frunze care sa poata canta in bataia vantului. Vanturile continuau sa bata, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul sau a reusit sa rosteasca o ultima chemare: „Vino, vino, iubitul meu".

Timpul a trecut, iar barbatul a imbatranit. Odata, se afla prin apropiere, asa ca a venit si s-a asezat sub copac. Acesta l-a intrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit dupa foarte, foarte mult timp".

Batranul i-a raspuns: „Ce poti face pentru mine? As vrea sa ajung intr-o tara indepartata, sa castig si mai multi bani. Pentru asta, am nevoie de o barca".

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul si fa-ti o barca din el. As fi extrem de fericit sa devin barca ta si sa te ajut sa mergi astfel in tara aceea indepartata, pentru a castiga mai multi bani. Dar, te rog, ai grija de tine si intoarce-te cat mai repede. Voi astepta de-a pururi intoarcerea ta".

Omul a adus un ferastrau, a taiat trunchiul copacului, si-a facut o barca din el si a plecat.

Acum, din copac nu a mai ramas decat radacina, dar el a continuat sa astepte cu rabdare intoarcerea celui iubit. A asteptat mereu si mereu, constient insa ca nu mai avea nimic de oferit. Poate ca barbatul nu se va mai intoarce niciodata. Egoul nu se duce decat acolo unde are ceva de castigat.

Odata, m-am asezat langa ciot. Acesta mi-a soptit: „Am un prieten care a plecat departe si nu s-a mai intors. Ma tem sa nu se fi inecat, sau sa nu se fi ratacit. Poate ca s-a pierdut in tara aceea indepartata. Poate ca nici macar nu mai este in viata. O, cat mi-as dori sa aflu vesti de la el! Ma apropii de sfarsitul vietii, asa ca tot ce mi-as mai dori ar fi sa aflu vesti despre el. Atunci as muri linistit. Dar stiu ca nu ar mai veni nici daca mi-ar auzi strigatul, caci nu mai am nimic sa-i ofer, iar el nu intelege decat acest limbaj.

Egoul nu intelege decat limbajul acceptarii. Iubirea vorbeste limbajul daruirii.


Ai grija ce iti doresti

Un barbat era satul de a mai merge la munca in fiecare zi iar sotia lui sa stea acasa. Voia sa vada cu ochii lui ce se petrece in timp ce el muncea din greu la birou, zicand astfel: Doamne eu merg la servici in fiecare zi si muncesc 8 ore pe zi, in timp ce sotia mea sta fara nici o grija acasa. Vreau ca si ea sa stie prin ce trec eu zilnic, asa ca, te rog, permite-mi sa facem schimb pt o zi. Amin!

Dumnezeu, in minunata sa intelepciune, i-a indeplinit dorinta.

Dimineata urmatore, destul de sigur pe sine, barbatul se trezi in pielea sotiei sale. S-a ridicat, a gatit micul dejun pt partenerul sau de viata, a trezit copiii, le-a pregatiti hainele, le-a servit micul dejun, le-a facut pachetele pt scoala, i-a dus la scoala, a venit repede acasa, a adunat toate hainele si a dus hainele la spalat, s-a dus la banca, s-a dus la cumparaturi si din nou acasa ca sa lase cumparaturile; apoi a plecat sa plateasca cheltuielile lunare. Revenita acasa a curatat cutia pisicii si a imbaiat cainele. Era deja ora 13. A facut paturile, si a adunat alte rufe, a aspirat in toata casa, a sters praful si a spalat bucataria.

A fugit apoi la scoala dupa copii cu care, pe drum, a intrat in discutii contradictorii. Acasa a pregatit din nou laptele si biscuitii pt copii si s-a ocupat de ei pt ca sa isi faca temele. Apoi si-a instalat masa de calcat si a inceput sa calce uitandu-se cu coada ochiului la TV. La ora 16:30 a inceput sa curete cartofii si sa spele legumele pt salata, a gatit si a pregatit mancarea de cina. Dupa cina, din nou, a spalat toata bucataria, vasele, a adunat din nou toata hainele, a facut baie copiilor si i-a pregatit pt culcare. La ora 9 era deja extenuate datorita trebulilor din timpul zilei, dar pt ea ziua nu s-a terminat inca… era asteptata in pat de sotul sau pentru a face dragoste, lucru pe care le-a facut cu brio, fara ca sa aiba plangeri din partea partenerului.

A doua zi barbatul s-a trezit si imediat a venit in genunchi inaintea lui Dumnezeu si I-a zis: Doamne, nu stiu la ce m-am gandit cand am cerut sa fiu in pielea sotiei mele…am gresit asa de mult sa o invidiez pe sotia mea crezand ca sta degeaba acasa toata ziua… Te rog, te rog mult, dar te rog, fa schimbarea la loc cum eram! Amin!

Dumnezeu in infinita Sa intelepciune i-a replicat: Fiule, cred ca ai invatat o lectie buna si bucuros as face schimbarea inapoi…dar vezi tu…va trebui sa astepti 9 luni…noaptea trecuta tocmai ai ramas gravida si va trebui sa si nasti….!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!