Yoga

Yoga - AUM

1. YOGA - Origini, etimologie, semnificatii

1.1. Origini

Originile misticii yoga sunt greu de stabilit. Cautarile arheologice efectuate pe valea Indusului au permis scoaterea la lumina a unei controversate placute (sigiliu) din lut ars pe care figureaza un personaj masculin asezat in pozitie de "taietor", adica intr-o postura de meditatie caracteristica din yoga "clasica". Personajul este descris ca avand "coarne lungi care i se inconvoaie de fiecare parte a capului, intre care se remarca o protuberanta inalta asemanatoare unui coc" Aceasta imagine, considerata ca avand caracter religios, il infatiseaza pe "Marele Zeu" in ipostaza de Siva Durjati ("Marele ascet", purtator al cocului). Scena mai cuprinde in jurul imaginii zeului si patru animale: tigru, elefant, rinocer si bivol sugerand si intruchiparea lui Siva Pasupati ("Marele Pastor", "Stapanul animalelor"), regasit deopotriva atat in literatura cat si in iconografia hindusa.

Este certa originea sa preariana desi nu apare in textele vedice. Va patrunde totusi mai tarziu, ca reintruchipare a zeului Rudra. El este "Marele yoghin", Yogesvara ("Stapanul yoghinilor"), "Zeul Suprem" (MahaDeva), "Marele vizionar" (Maharsi) si "binefacator". Avand in vedere amintitul caracter religios al imaginii se poate considera ca forme de yoga "arhaica existau deja in civilizatia Mohenjo" Daro Harappa in timpul mileniului al II-lea i.Hr.

In jurul anului 1600 i.Hr. are loc patrunderea triburilor vedice (ariene, arya, in sanskrita) din nord-vest in Punjab si supunerea populatiilor dravidiene. Arienii au adus cu ei esentialul a ceea ce avea sa constituie religia vedica. Despre ceea ce exista in afara sau in jurul religiei vedice trebuie dedus plecand de la ceea ce este relevat de activitatea religioasa in India la sfarsitul perioadei vedice prin intermediul textelor si iconografiei budiste, a marturiilor insotitorilor lui Alexandru cel Mare prin mijlocirea documentelor brahmanice insasi care in secolul al-IV-lea i.Hr. fac in mod explicit referire la realitati mult anterioare (de exemplu, epopeele care pretind a povesti gesta eroilor intemeietori ai imperiului arian).

Vardhamana Mahavira (rom. "Marele erou"), fondatorul jainismului, era un adept al misticii yoga si se considera ca a fost ultimul dintr-o serie de personaje numite tirthamkara ("facatorii de vaduri pentru ca altii sa treaca apa") care traiau cu totul in afara brahmanismului ortodox Buddha Sakyamuni (Gautama Siddharta) dupa mai multe opriri la diferiti maestri spirituali ajunge sa stapaneasca perfect practicile ascetice, filosofia (Samkhya) si yoga. "Buddha s-a inaltat pe terenul yogai, gandirea i s-a format in lumea yogai, oricate noutati ar fi putut absorbi".

Abundenta si concordanta acestor marturii conduc in mod necesar la ideea ca traditia yoghina nu dateaza din secolele VI-VII i.HR. ci originile ei, coboara mult in urma, cel putin pana la Mohenjo-Daro/Harappa.

Primirea doctrinei yoga in brahmanism a fost posibila in special datorita prezentei in cadrul ritualurilor vedice a unor practici asemanatoare celor pe care yoga le proslavea: postul si juramantul de tacere (mauna), sacrificiul interior ce trezeste ardoarea (tapas) si focul interior prin care personalitatea adoratorului este metamorfozata.

Yoga constituie o prezenta constanta in spiritualitatea indiana atat in traditia orala, cat si in literatura sanskrita, reprezentand o dimensiune definitorie a acesteia. In aceasta directie este demna de remarcat afirmatia lui M. Eliade. "Atunci cand crestinismul s-a adoptat realitatilor indiene, el si-a insusit anumite metode yoghine de meditatie si rugaciune".

Yoga - Akshobya

1.2. Etimologie; semnificatii

Din punct de vedere etimologic, termenul yoga deriva din radacina "yuj" care inseamna "a lega laolalta", "a tine strans", "a inhama", "a pune la jug". Deci cuvantul sanscrit "yog" are ca prima semnificatie, pe aceea de inhamare. Este intalnit in textele vedice unde este utilizat prin referire la carul lui Indra sau al lui Surya (Soarele), si unul si celalalt trase de cai in maniera trasurilor antichitatii clasice. Stapaniti de mana vizitiului care tine hamurile, caii sunt "disciplinati, controlati" existand de asemenea si ideea ca eforturile lor sunt "conjugate, ordonate" prin opozitie cu activitatea libera dar incoerenta a cailor salbatici. Ceea ce demonstreaza ca sensul de "jug" deseori atribuit cuvantului "yog" (prin referire la latinescul jungere, jugum) nu poate fi, in cel mai bun caz, decat un tip special de atelaj sau piesa componenta a acestuia, dar de fapt textele nu utilizeaza cuvantul "yog" in sensul de "bucata de lemn" si referirile se fac intotdeauna la cai, deoarece acestia , vioi si zburdalnici, rapizi si indisciplinati, furnizeaza o imagine clara a ceea ce semnifica yoga ca disciplina spirituala.

Astfel yoga dobandeste de la origini sensul complementar de metoda folosita pentru controlul vietii psihice (dupa cum atelajul este un mijloc folosit la domesticirea cailor). Fiinta umana care obtine desavarsirea (eliberarea) "afla ca atman este cel care sta pe car, corpul este carul, intelectul este vizitiul, mintea fraul. Simturile sunt caii, obiectul lor este drumul...Cine e intelept si cu mintea intotdeauna concentrata aceluia simturile ii sunt supuse ca niste cai buni ai unui vizitiu ... Cine e intelept cu mintea concentrata, totdeauna curat, acela atinge acea tinta, de unde nu mai renaste". Din acest punct de vedere, yoga poate evoca orice activitate intelectuala sau asimilata acesteia in masura in care, yoga contribuie la ordonarea proceselor mentale. Studiul (svadhyaya) si rugaciunea sunt forme de yoga, ca si practicarea ritualurilor atat timp cat liturghia vedica este o ordonare a spatiului si a timpului, a gesturilor, cuvintelor si gandurilor oficiantilor si credinciosilor.

Termenul yoga caracterizeaza deci, in general, orice tehnica de asceza si orice metoda de meditatie. Fiind valorizata diferit de multiplele curente de gandire si miscari mistice indiene au existat, pe langa yoga "clasica" expusa de Patanjali, in celebra sa Yoga-Sutra si alte forme de yoga "populare" nesistematice existand de asemenea forme de yoga nebrahmanice (budista, jainista).

Din perspectiva sensului de "a lega" pe care il comporta termenul "yuj" reiese in mod evident ca "legatura" cu Dumnezeu la care trebuie sa conduca respectiva actiune de unificare presupune ca o conditie prealabila si necesara ruperea legaturilor ce unesc spiritul de materia grosiera. Si in aceasta directie se poate spune ca eliberarea (moksa, kaivalya) nu poate avea loc decat dupa o prealabila "detasare" de lume, o sustragere din cadrul algoritmului uman fara de care nu se poate ajunge la o regasire de sine. Cu alte cuvinte, in acceptiunea sa mistica, yoga, in intelesul sau de "unificare", implica emanciparea in raport cu lumea, transcederea materiei si stabilirea lui purusa (sufletul) in natura sa esentiala, care este Pura Constiinta.

Cea mai importanta semnificatie a cuvantului yoga, ce se desprinde din literatura indiana, se raporteaza la "filosofia" yoga din tratatul lui Patanjali, Yoga-Sutra. O darsana nu este un sistem filosofic in sensul consacrat al cuvantului, dar este un "sistem de afirmatii coerente", coextensiv experientei umane, pe care isi propune s-o interpreteze in ansamblul ei si avand ca scop "eliberarea omului de ignoranta". Potrivit unei alte terminologii "riguros, darsana inseamna viziune, insa se traduce de obicei prin sistem".

Yoga exalteaza efortul personal, autodisciplina si asceza (tapas), gratie carora se poate obtine retragerea simturilor (pratyahara) si concentrarea spiritului. Pentru scolile de yoga "devotionala" (bhakti) "unificarea" initiala in spirit anticipeaza adevarata unire, suprema comuniune, identificatoare a sufletului individual (atman) cu Dumnezeu insusi (Brahman).

Pe langa latura sa practica yoga comporta si o trasatura initiatica evidentiata prin prezenta maestrului (guru). Adeptul yoga abandoneaza asa-zisa "lume profana" (familia, societatea) si sub calauzirea guru-lui urmareste sa depaseasca succesiv limitarile comportamentale si axiologice proprii conditiei umane. Se produce astfel o "moarte" fata de acesta viata, dar care este urmata de o "renastere" pe un alt nivel ontologic, cel reprezentat de suprema eliberare (Kaivalya), de accesul la o existenta desavarsita, pura, imposibil de definit in maniera discursiva, denumita de scolile mistice indiene cu diferiti termeni: moksa, nirvana, asamkrta.

Lucian Danila, Reiki Master
lucian_dan76@yahoo.com
lucian.danila@gmail.com

© Copyright 2007-2013 by Editura Bo-Yang